fictiune cu nerusinare

si ma simt prozaica tare. am avut o zi proasta. dar nu-s aici sa ma plang.repercusiunile vin abea in martie.mi-am cumparat niscaiva timp.
ceea ce ma pisca pe limba si vreau sa spun este
ca am uitat ce voiam sa spun

jur pe rosu. mi se-ntampla des.
azi, intorcandu-ma de la meditatia de psihologie, mi-a venit ceva in minte. adica stiu, mintea mea e constant vizitata de tot felul de ganduri si gandulete care mai de care mai acide si mai dornice sa lase pe mielina grafittiuri cu "gigel waz here". as ucide pentru un pahar de vin rosu acum.
undeva pe la apogeul crizei mele germanice de azi, m-am gandit sa-l sun si sa ii plang in receptor. sa-l chem sa vina sa ma ia, ca sa-i mai plang un pic si-n brate.
muiere proasta si divioasa. noroc cu ratiunea.
mi-a fost frig toata ziua, si mintea mi-a umblat prin colturi.
ce-as fi vrut sa scriu era o halca de cinism, o pereche de palme morale si vreo trei chile de putere la puterea a doua.
n-am de unde la ora asta. m-au secat diploma limbii si vreo trei ore de gandire memorie si imaginatie.
si unde-i totusi paharul ala de vin? si-un film( sa vreau sa citesc si mi-as miji ochii degeaba).
numai putin, imi miauna motanul.
gata, l-am jughinit corespunzator. unde eram?
da, vinul si filmul. vin.
chestii tot vin si tot pleaca. vrei sa pui mana pe ceva sa-i zici : "ionele, aicea impietresti" , ionel scoate limba la tine si iti intoarce spatele pluriformei de rosior.
e intunerec in fabrica de becuri.
*ras isteric*
ce spuneam? nimic cu sens.
am vazut blogul Mariei. ma inspira. de cate ori il citesc, simt ca pot si eu sa scrijelesc in piatra si sa crestez in grinda. de cate ori ma apuc sa scriu un post nou cu intentia de a aduce pe lume o chestie interesanta si pe alocuri placuta, toata sleahta de ganduri si gandulete isi pune palma-n fund si o sterge. si intr-un final iese ceva de factura tampeniei pe care o citesti acum. prostii. ineptii, carpeli si cate cele.
azi in autobuz o moldoveanca oachesa si prietenul ei, studenti la ase, puneau tara la cale.
ma sprijineam in dosul palmei cand o babuta m-a intrebat daca mi-e rau. m-am ridicat si-am lasat-o sa stea. mi-a fost rusine ca nu m-am oferit mai devreme, si degeaba incerca ea sa ma convinga sa stau jos ca sunt palida, sa-i dau ghiozdanul sa mi-l tina, n-am cedat, cum stiti ca nu cedez. am inceput sa numar cati calatori ma calca pe picior. numar par. bocancii trebuie spalati.
mi-e lehamite sa orice. si e din ce in ce mai mult orice.
e un bec in fabrica de intuneric,dar nu-l vede nimeni fiindca-i noapte.
se ia o foarfeca mare de gradinarit si se taie macaroana.
noapte buna.

POP!

i had this bubble, the kind you burst and doesn't seem to care.it's been bursted several times, but it magically recovered. well this time it didn't so i guess it's passed its expiry date. and i ain't gonna patch it no more, i've got the other ones to tend to .

Halal Sisifă...

Ce fac eu acum cu lumea mea de vechituri exilate, adoptate şi presărate prin toate colţurile?
Ce fac cu rebuturile drăguţe de care nu m-am indurat să mă debarasez spunându-mi că sunt amintiri pe care n-aş vrea să le pierd? Ce fac cu toată mizeria care m-a îngropat mai dihai ca cea care îmbrăţişa străzile Parisului? Ce fac cu schelele din jurul meu , cu care m-am obişnuit şi care mi-au devenit între timp indispensabile? O să ma sfărâm fără ele? O să mă prăbuşesc ca un cal troian de provenienţă şi factură îndoielnică?
Cum să înstrăinez insectarele în care ideile îşi mai zbat încă aripile, agonizând cu demnitatea celui ce nu renunţă să lupte? Cum să deschid clasoare întregi cu timbruri de romanţe vechi fără să distrug ţesăturile ce s-au înfiripat între ele?
Cum să mă spăl pe mâini de praful argintiu de pe aripile atâtor molii şi fluturi pe care i-am amăgit pe vremea când îmi mai străluceau ochii?
Unde să depozitez atâta amar de partituri necântate vreodată, perspective şi planuri cu schiţe infantile desenate pe serveţele în noaptea de anul nou?
Cui să dau tot ce mi-a rămas mic? Deşi de la o vreme m-am oprit din crescut ca un melc ce realizează că atât îi permite cochilia.
Cum să iau eu lumea asta întreagă care se cutremură şi scârţâie din încheieturi când alerg să prind autobuzul, şi s-o schimb cu un model mai nou? Cum renunţ la tot ce m-a apărat şi mi-a ţinut cald până acum? Cum să-mi rostogolesc bolovanul pe deal în sus când nu ma pot uita decât înapoia mea? Pasămite în loc sa împing , eu m-am învelit cu el.
Halal Sisifă...

Shitproof

Iaca stau. Nu cuget. Nu clipesc, abia daca respir. E anul cand orice alta activitate care nu implica introducerea nasului intr-un manual/caiet/tom ma face sa ma simt vinovata.
Si totusi stau si nasul mi-e in vant. As in vant as it ever was. Sa fie de bine?
E luni. Si asta spune multe. Cred ca cineva in creierul meu se intinde spre intrerupator sa aprinda lumina si nu ajunge. Daca ma auzi, te rog sa mai incerci , te rog, dau o bere. Stiu ca poti.
E 6 si un sfert. Teoretic azi sunt mai desteapta decat ieri la ora asta. Practic incerc sa ma conving ca este timp pentru toate, ca pot sa trec prin asta. Si de trecut voi trece volens, nolens, ca nu m-am nascut eu sa opresc timpul. Astept deci cu interes vremea asta anul viitor. Sau orice alt "candva" ce promite niscaiva liniste sufleteasca si un dram de desfatare proprioceptiva.
Cred ca ma transform. Am eu o banuiala. Cred ca ma transform pe intuneric, intrerupatorul e inca prea sus. Sperante sunt, mai ales ca nu am nevoie sa vad ce fac. Nici n-o fac cu buna stiinta.
Dimineata ma treszesc dorindu-mi sa mai treaca o zi.
Seara ma gandesc ca am mai pierdut o zi.
I'm not at peace with anyone. Waging war is something i could get a degree in.
Am zile cand singura care imi tradeaza existenta e oglinda. Si nu-i vina nimanui. Nu se cheama depresie, ci compresie. Am ajuns la marimea unei pastile. M-as putea inghiti daca n-as sti ca mi-as pica greu la stomac.
Toate bune si frumoase [ in somn].
Cred cu convingere ca vor veni zile mai bune, sper doar sa nu fie candva la pensie.
Until then, i'm not taking anymore shit. Not from myself, not from anyone else. Ye be warned.

Spalati-mi porcu'

nu musca, nu zgarie, pute si plescaie.

Yesterday's News

se mai intampla sa ajungi mai devreme la o intalnire oficiala, astfel incat nu poti sa te prezinti cu doua ore mai devreme, circumstantele te obliga sa fii decent, punctual si ipocrit.

mi s-a intamplat si mie. in prima zi de vacanta, prapastia dintre clasa a unsprezecea si anul de foc si chinuri sisifice. trebuia sa iau parte la un seminar si ajunsesem cu doua ore mai devreme (educatia germana isi spune cuvantul, paranoia si ea). eram la timpuri noi, si era inca racoare,si totul era inca buimac.
buimaca eram si eu, si nu aveam ce face doua ore. asa c-am luat-o pe nerva traian in sus. mi-am cumparat o cafea si am baut-o pe drum. am gasit o stare pe care o caut din clasa a patra, o detasare placuta, de copil cu acadeaua in mana care se uita la o strada aglomerata, prin mintea caruia nu trec prea multe.
am trecut pe langa magazine, intersectii aglomerate, pe langa casa de pensii, pe langa banca tiriac, cu cafeaua in mana, cu ochii la strada si cu mintea suspendata pe undeva pe la etajul zece al unei cladiri in constructie. si daca totul pare paralel cu realitatea, in sistemul meu de coordonate, era ca emisia trei pe langa emisia unu chinuita: the easy road, no worries, no stress.
ma simteam ca dupa examene , ca si cum nimic nu mai era treaba mea, nimic nu mai avea de-a face cu mine, unt pe paine.
nu m-am mai simtit asa de cand am fost pe mantuleasa si am fost high de la un capat la celalalt. parca aveam numai lumina in mine.imi doream sa nu se mai termine.
si mi s-a terminat cafeaua. si mi s-au terminat minutele in plus. si ajunsesem la unirea. se pare ca plutitul ia mai mult decat mersul normal.
si am vrut sa ma intorc, dar am dat un telefon si m-am asezat pe o bordura si am respirat adanc.

am ajuns la seminar cu doua ore intarziere.

pedestrian crossing

on my side of the street, darling

there's a thin line between bitter and sweet

this is where finders are losers and keepers are weepers
so everyone's dragging their feet

and although the prospect's enticing

no chicken has crossed this street yet

there's no silver lining, our cakes have no icing
and nobody drives red corvettes

i've been waiting for years at this bus stop

it appears i've been waiting in vain
i'll collect my old self from the pawn shop
and then we'll be taking the train

moarpte

O casa a cărei soartă nu prevedea decât desfacerea temeliilor, geamurile-s sparte si lasă să patrundă înspre strada un vid şi-un întuneric umblând bezmetice să se lipească , precum napalmul, de orice creatură vie, de orice răsuflare caldă, sfâşiate de ritmul străzii, de câte o boare de vânt.
Praful caldarâmului de dedesubt zace ruşinat de solemnul faţadei, fără a ghici însă ce-i în spatele ei: putregai, sete de sfârşit şi bucăţi din acoperişul căzut in dizgraţia atâtor ciclice furtuni.
O întrebare îşi lasă însă amprenta peste cicatricile stângaci acoperite cu mortar ale zidurilor aplecate : ce rămâne după ce nu mai rămâne nimic?
Întrebarea dă târcoale fărâmelor de tencuială, tocurilor umflate de ploaie, podelelor mâncate de carii şi mucegai şi gardului de zece uluci.
Poarta zace într-o rână, invitând "ceva"-ul înăuntru, lăsând nimicul şi setea de moarte să se scurgă nestăvilit către ultimele bastioane ale unei lumi mai vii.
Dincolo de nimic şi vid, încleştate împreună de teama morţii, dincolo de întuneric şi linişte bolnăvicioasă, dincolo de degradarea pricinuită de uitare şi timp, dincolo de sfârşit stă cerul, complice neputincios dar nevinovat.