şezi şi cugeţi?sau doar şezi?
DISCLEIMĂR: ATENŢIE LA NARATOLOGIE!
să reflectăm asupra condiţiei pseudointelectualului in zi de azi.
e greu.
mai intâi au venit coelho si dan brown. trebuia citiţi.şi şi-a făcut treaba conştiincios.cărţi groase, cărţi filozofice, intrigi biblice, informaţii în avalanşe nimicitoare, sufocăcioase, INUTILE. p'ormă s-a hotătât de către forurile superioare că mai sus menţionaţii nu-s buni de nimic.atâtea cuvinte de înghiţit, atâtea lupte de purtat: "într-adevăr, sunt cărţi de duzină, nu se ascunde nimic în spatele lor". amărâtul s-a cărat acasă, indoindu-se de Providenţă, dar cumva fericit că şi-a dat seama şi gloata intelectuală de ceea ce el dibuise de mult.
apoi, ghemuit într-un colţ în timpul discuţiilor, jongla cu vorbe, masticând concepte, neştiind cum să facă să ascundă neagra ignoranţă,şi îşi deplângea soarta în deplină frustrare.
au urmat încălţările impuse pe catwalkul intelectual, cravata, camaşa cadrilată, ochelarii. dar după un timp, toate acestea se identificau cu emoizmul, astfel încât pseudointelectualul nostru s-a trezit lovit din nou sub centură şi cu banii aruncati pe converşii ăia scumpi.
în Sfera Lor se urmărea cu mare interes the simpsons aşa că asta a făcut şi el, resemnat dar hotărât. n-a trecut mult şi toti şi-au indreptat ochii lor de intelectuali rasaţi către southpark. după ce el invăţase replicile lui homer, după ce facuse caracterizări pentru fiecare personaj, ca sa nu mai fie prins cu lecţia neînvăţată.
în materie de muzică, ai naibii se răzgândeau zilnic.acum era dave matthews, mâine era bob dylan.confuzant.cumpara albumul, arunca tricourile cu nirvana, fa-te indie, asculta jazz, injura-i pe trancisti, ia-ti ghiozdan nou daca nu se sterg formatiile scrise pe ala vechi...
într-un final, obosit şi cătrănit, s-a lăsat păgubaş şi s-a hotărât ca nu-i chip cu aştia.
lua-v-ar dracu', hotărâţi-va odată că nu mai pot!
No comments:
Post a Comment